IUBIREA
ÎN POEMUL HAIKU
de Vasile
MOLDOVAN
Se
vorbește adesea, cu o admirație nedisimulată despre diferite
esențe de parfum. Haiku-urile de dragoste pot fi asemuite acestora.
Pare imposibil să surprinzi în
numai trei versuri de 5 sau 7 silabe un aspect sau altul al celui mai
nobil sentiment, dragostea. Și totuși, mulți poți străini au
realizat această performanță, dovadă cele câteva antologii de
profil apărute în limbi de circulație internațională.
Dar
iată că recent haijinii români au demonstrat prin antologia Poeme
haiku de iubire
(Editura Societății Scriitorilor Români, 2018) că sunt capabili
și ei de această performanță. Inițiatorul și realizatorul
acestei antologii unicat este președintele Societății Române de
Haiku, scriitorul Valentin Nicolițov. Domnia sa, încă de la
debutul editorial de la început de mileniu, și-a pus pana în
slujba iubirii, sentiment căruia i-a consacrat câteva cărți de
genuri diferite, publicate la doi ani una după alta: Iubiri
risipite (proză
scurtă, Editura Vasile Cârlova, 2001), Anotimpul
iubirii (poezii,
Editura ORION, 2003) și O
singură iubire (roman,
Editura ORION, 2005). Tot despre iubire ne vorbește și în alte
două romane publicate mai târziu la Editura Societății
Scriitorilor Români: Exerciții
de respirație
(2009) și Între
două lumi
(2015).
Pasul
hotărâtor spre realizarea primei antologii de haiku de iubire îl
constituie placheta trilingvă (română, italiană, franceză) Poeme
de iubire (Societatea
Scriitorilor Militari, 2017). Prima jumătate a cărții cuprinde
haiku-uri de iubire, care au fost prezentate la cea de a IX-a
conferință a Asociației Mondiale de Haiku (World Haiku
Association), ce a avut loc în septembrie 2017 la Parma, în Italia.
Aprecierile exprimate cu acel prilej l-au determinat pe poetul
Valentin Nicolițov să finalizeze antologia, pe care o pregătea de
mai multă vreme. Citez din poemele prezentate la Parma, cel de mai
jos, pe care îl regăsim și în actuala antologie:
Apus
de soare-
la
plecare umbra ta
ar
mai rămâne
Editorul
a avut în vedere iubirea în sensul larg al cuvântului și,
după cum afirmă și
în prefață, a selectat „poeme care să dezvăluie sentimentele
de iubire într-o gamă largă, pe mai multe coordonate sufletești:
iubirea pentru părinți sau bunici, pentru copiii noștri, iubirea
pentru aproapele nostru și iubirea pentru femeia sau bărbatul din
mintea sau din inima noastră.” Este deci vorba de iubire în
sensul curat al cuvântului, apropiat de cel religios. Prin urmare,
cei care se vor aștepta să citească și poeme erotice, cu
conotații sexuale, vor rămâne dezamăgiți. Este
interesant de urmărit, de la un autor la altul, momentul de iubire
descris în haiku, de la începutul acestuia și până la sfârșitul
lui.
Poetul
Vasile SPINEI din Republica Moldova, autor a șapte cărți de
haiku, dintre care una a fost premiată de Societatea Americană de
Haiku, ne încântă cel puțin cu un poem memorabil:
Pisica
toarce
și
iubita doarme…
Mai
pun un lemn pe foc
Despre
acest poem editorul ține să precizeze:” Poemul este realizat cu o
economie de cuvinte care impresionează prin concizie și sugestie:
trei verbe, două substantive și poetul care se situează în
centrul acestui univers al iubirii protejându-l. Acest poem îl
consider unul din cele mai frumoase poeme haiku de iubire din
literatura română.”
Un
loc aparte în antologie îl constituie ființa care ne-a dat viață,
mama. Multe dintre aceste poeme au o notă de tristețe, datorită
dorului sau trecerii la cele veșnice a ființei adorate:
Maria
TIRENESCU
Poza
mamei-
picătură
de ploaie
sau
lacrimă?
Florica
IACOB
Pe
crucea mamei
o
vrabie ciripind.
Parcă
m-ar certa…
O
notă de tristețe sau măcar de duioșie au și unele poeme dedicate
copiilor. Bunăoară, Eduard ȚARĂ prezintă o mamă care își
iubește copilul chiar înainte ca acesta să se fi născut, iar
Radu PATRICHI ne aduce sub priviri mormântul unui copil pe
care îl îngrijește un părinte iubitor:
Sunetul
mării-
o
femeie-și mîngâie
pruncul
nenăscut
Cimitirul
gol-
pe
mormântul de copil
om
de zăpadă
O
poetă de mare sensibilitate,
Magdalena DALE, care a compus mai multe haiku-uri de dragoste scriind
în colaborare poeme în lanț, are un poem în care se întâlnesc
două simboluri specific românești, dorul, atribut al dragostei și
teiul, însemn al poeziei. Cele două simboluri se potențează
reciproc și umple un gol, suplinind absența iubitului:
Mireasmă de tei
și dorul meu de
tine
în toată casa
Despre
iubire se poate scrie și atunci când au trecut anii și te
trezești la un moment dat singur și duci dorul celor dragi. Un dor
care doare. În locul dragostei a rămas un gol (amintim aici că
golul este unul din valorile estetice ale poemului haiku), gol ce nu
mai poate fi umplut de nimeni și nimic. Cum se întâmplă în
poemul decanului de vârstă al haijinilor de limba română, Ștefan
Gh. THEODORU (96 de ani), trăitor în America:
Același
bătrân
zile
întregi la poartă-
nu
vine nimeni
Valentin
Nicolițov a selectat în actuala antologie, în semn de aducere
aminte, și alți poeți români importanți care nu mai sunt
printre noi, dar care au practicat haiku-ul de iubire sau care s-au
apropiat de acest tristih cu talentul lor, considerându-l demn de a
exprima acest sentiment nobil al iubirii.Iată câțiva dintre
acești poeți cre nu mai sunt dar ale căror poemede dragoste le-au
supraviețuit:
Titus
ANDRONIC
Revedere
cu mama –
în
loc de cuvinte
trandafiri
Alexandru
CHIRIAC
Sub
vântul rece
m-am
lipit de movila
ivită-ntre
noi
Petre
GHELMEZ
Curând,
prea curând
papucii
mamei vor fi
relicve
scumpe
Bogdan
I. PASCU
Atâta
doar –
un
colţ de cer albastru
şi
zâmbetul tău
Gheorghe
TOMOZEI
Degetele
mele coboară
înfiorate
pe gâtul tău lung
ca
pe o scară de incendiu
Nichita
STĂNESCU
Când
te-am văzut
m-a
luat un frig suav
Antologia
cuprinde 65 de poeți români de haiku, dintre cei mai cunoscuți din
țară și din afara ei. Publicarea
acestei
antologii
române a haiku-ului de dragoste prezintă un eveniment remarcabil
fiind
prima de acest fel în literatura română.
Sper ca el să fie urmat în anii ce vin de alte volume de haiku ale
autorilor români dedicate celui mai nobil sentiment uman din toate
timpurile: iubirea.
"Ploaie de stele/ Rain of stars" o antologie română de tanka
A apărut
Ploaie de stele/ Rain of stars, o antologie română de tanka, realizată de
Magdalena Dale, la
Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2015. Este
o ediţie bilingvă, româno-engleză.
Cartea conţine 113 poeme aparţinând unui număr de
53 de poeţi care sunt membri ai Societăţii Române de Haiku.
Articolul cu titlul POEMUL TANKA ÎN ROMÂNIA (a
apărut în Atlas poetica – A journal
of Poetry of Place of Contemporary Tanka – la secţiunea Special Features) prezintă istoricul pătrunderii în ţara noastră a
informaţiilor referitoare la poemul tanka, un poem scurt, de numai 31 de
silabe, cu reguli stabilite în decursul veacurilor de poeţii japonezi. Cu acest
prilej, autorul articolului, poetul Vasile Moldovan, prezintă primele cărţi în
care sunt publicate poeme tanka scrise de poeţi români.
Sunt prezentate pe scurt realizările poeţilor
noştri care scriu în special haiku, dar şi tanka (aproximativ 10%). Românii au
devenit cunoscuţi peste hotare în momentul în care au tradus poemele în limbile
engleză sau/şi franceză. Revistele româneşti care publică tanka scrise de
români, HAIKU şi ALBATROS, apar în două limbi: română şi o limbă, la alegere,
dintre engleză şi franceză.
Urmează, în ordinea alfabetică a prenumelor
autorilor, poemele tanka, pe aceeaşi pagină în română şi engleză. Traducerea în
limba engleză e realizată de autori sau, cel mai adesea, de Magdalena Dale,
Luminiţa Suse sau Vasile Moldovan.
Fiecare poet antologat este prezentat într-o
scurtă biografie, tradusă şi în limba engleză.
Am ales câteva poeme pentru exemplificare, motiv să căutaţi şi să citiţi
cartea.
Se ofileşte
gladiola primită-n dar
la despărţire
Câte trenuri trec prin gară
în nici unul nu eşti tu!
It withers
the carnation received but
at the separation
How many trains pass through the station
without you!
Ana Ruse
Amurg de toamnă
când vântul adie
ca un suspin –
bunica-şi aminteşte
clipa copilăriei
Autumn twilight
when the wind blows gently
like a sigh –
my grandmother remembers
the childhood moment
Constantin Stroe
Adie uşor
prin prunul singuratic
vântul de aprilie –
ea ca şi el aşteaptă
iubirea ca să se arate
Aprilie wind
blows gently through
the lonely plum tree –
she just like he waits
to appear the love
Cornelia Atanasiu
Alte chipuri
ne privesc în tăcere
dincolo de râu
un curcubeu uneşte
cele două maluri
Other faces
gaze at us in silence
beyond the river
a rainbow unites
the two river banks
Cristina Rusu
Sub un molid
încovoiat de omăt
cântă piţigoiul –
cu spiritul tânăr urc
poteca de-altădată
Under a spruce
bent by the heavy snow
a titmouse sings –
with a young spirit I climb
the trail of yesteryear
Dan Doman
O veche rană
aşteptând vindecare
în pragul iernii –
ating uşor copacul
unde-am scris numele tău
The old wounds still here
waiting for me to cure them
before the winter –
gnarled fingers touching the tree
where once i carved your name
Eduard Ţară
Bătrânul pictor
cu pensula tremurând
în vântul toamnei –
pline de emoţie
aceste crizanteme
Old painter
with trembling brush
in the wind of autumn –
trilled these
chrysanthemums
Ioan Găbudean
Lan galben de grâu –
cu flori de mac în braţe
şi-n părul fluturând
Cum eu nu am curajul
te mângâie doar vântul
Golden field of wheat –
You have poppies in your arms
and your fluttering hair
As I don’t have the courage
just the wind is hugging you
Jules Cohn Botea
frunză după frunză
stejarul tatălui meu
a ars şi s-a stins
dragonul de altădată
e un schelet acum
leaf by leaf
father’s oak flamed
and cooled off
once a dragon
now a skeleton
Luminiţa Suse
Muntele Fuji
îndepărtat şi rece…
zadarnic
cireşii sunt înfloriţi
când tu nu eşti cu mine
Mount Fuji
is cold and distant…
in vain
the cherries are in bloom
when you are not with me
Magdalena Dale
Seară de toamnă
luna priveşte
prin arţar
singură la fereastră
îmi amintesc chipul tău
Autumn dusk
the full moon watching
trough the maple tree
alone at the window
I remember your face
Maria Tirenescu
Pe foaia albă
luna scrie o noapte
plină de umbre… â
urmele tale şi eu
aşteptăm răsăritul
On empty sheet
the moon writes a night
full of shadows…
your traces and I
we are waiting for the sunrise
Marius Chelaru
Privirea mamei
pusă la păstrare
în amintire..
crâmpeiul meu de cer
de odinioară
I kept
my mother’s eye
in remembrance…
a piece of my sky
from the old days
Oprica Pădeanu
Nedumerită
în palma mea o frunză
oglindă-şi află:
Ia uite câte riduri
într-o viaţă de-o vară
A puzzled leaf
finds her mirror
in my palm:
how many wrinkles
in a life of a summer
Paula Romanescu
început de brumar
doar pe malul lacului
timp cald de picnic –
cu el bineînţeles
este şi pisoiul drag
early November
only on the lakeside
is a fine day for picnic –
with them of course
is the beloved kitten
Radu Patrichi
Calea Lactee
în strachina cu apă
a tâmplarului –
m-aşez la masă
cu lingura în mână
The Milky Way
in the water bowl
of the carpenter –
I sit at the wooden table
with the spoon in the hand
Şerban Codrin
Singur singurel
în noaptea Anului Nou…
cu lumina stinsă
privesc cum focul sobei
iscă umbre pe pereţi
Quite alone
in the New Year night…
not a lamp
only the fireside light
moving shadows on the wals
Vasile Moldovan
Cozi de comete
scapără noaptea şi mor
pe şine de fier –
zorit trenul aleargă
şi-l înghite tunelul
Comet tails
glare in the night and die
on iron traks –
the train is rushing
into the swallowing tunnel
Vasile Smărăndescu
Despre o chemare a cocorilor şi mai mult decât atât
Despre o chemare a cocorilor şi mai mult decât atât
Șerban Codrin
Prin amabilitatea totdeauna prezentă
în tot ceea ce face din inimă, am primit antologia CHEMAREA COCORILOR, romanian haiku, anul VII de concurs, 2014,
coordonată, culeasă, tehnoredactată de maestrul recunoscut de poeţii adunaţi
împrejurul domniei sale şi iniţiaţi în nobila artă de Corneliu Traian Atanasiu.
Trebuie să aduc un omagiu acestui extraordinar iniţiator, eseist, critic
literar şi poet care, în loc să se declare pe sine, din proprie iniţiativă, drept
unicul cunoscător şi să-i expedieze pe toţi ceilalţi în subterană, după
obiceiuri mioritice binecunoscute, are abilitatea să deschidă porţi şi să primească
în ograda poeziei pe oricine bate cu sfială, nu dărâmă canaturi şi are ce căuta
printre sacrele acareturi.
De la început, să ne înţelegem asupra
terminologiei. Ce vrea să însemne HAIKU? Termenul provoacă nenumărate confuzii
şi este lipit ca eticheta pe borcanul de conserve fără discriminare față de
ceea ce se găseşte în interior, poezie, compot de varză sau pietriş. În ultimă
instanţă, HAIKU (scurtă poezie paradoxală, zglobie, epigramatică, în limba
japoneză) este un micropoem de origine niponă, devenit modă literară
internaţională cam după anul 1950 încoace. În lumea literară nu este singura
formă de micropoem, de poezie scurtă, mai putem enumera tanka, senryu, de
aceeaşi origine niponă, sau de origine occidentală, monostihul, distihul,
poemul-într-un vers, tristihul (care poate fi un monostih împărţit în trei
fragmente). Micropoemele româneşti pot fi catalogate astfel: salmul, trisalmul,
sau, micropoem popular, strigătura. Poemul-într-un-vers, descoperit, probabil
de francezi, a fost redescoperit de poetul român Ion Pillat, respins de George
Călinescu, cu argumente culese cam din marginea pamfletului, însă teoretizat cu
argumente de Ion Coteanu. Pentru a nu lăsa loc de discuţii, pentru că există,
aş mai enumera aici „micropoemul-în-general”, metaforic sau nu, în orice caz o
poezie foarte scurtă, de preferinţă un vers mai lung, sau segmentat în două
trei fragmente. Se observă faptul că HAIKU începe să devină o formă printre mai
multe. Totuşi ocupă un loc special. HAIKU propriu-zis este un micropoem extrem
de canonizat, de interiorizat, de restrâns în posibilităţile de a fi realizat.
Chiar şi aşa, evadat din limba şi caligrafia specifică, îşi pierde o parte
dintre calităţile care l-au făcut celebru, prin urmare HAIKU internaţional,
oricât de canonizat filozofic, estetic şi teoretic îşi pierde o bună parte din
rigorismul de artă marţială a unui haijin autentic, capătă o mască teatrală,
acceptată, dar parţial inautentică. De aici concluzia unor esteticieni că haiku
nu poate fi creat decât de japonezii nativi, cu educaţie specifică în universul
limbii materne şi al caligrafiei nipone.
Astea fiind zise, în orice carte de
„haiku occidental” vom întâlni mai ales micropoeme compuse mai liber sau mai
riguros, mai departe sau mai aproape de canonul originar. Poeţii se iniţiază în
arta haikuului, cât despre reuşitele în compunere se observă cu prilejul
selecţiilor cu diferite ocazii, de exemplu concursuri. Rezultatele nu trebuie
considerate absolute, se premiază multe poeme slabe, trec neobservate multe
poeme excelente, din această cauză doar selecţiile repetate sunt cele care dau
rezultate în cele din urmă. Practica selecţiilor este curentă în poezia niponă
şi se face după reguli stricte, filologice, caligrafice, filozofice, estetice,
pentru că participă un număr mare de texte pe un număr mic de locuri eligibile.
În acest fel se pot alcătui antologii, practică niponă curentă, prin selectarea
unui singur text din creaţia câte unuia din maeştrii recunoscuţi, sau antologii
din creaţia unui singur maestru, în orice caz, nimic fără furcile caudine ale
celei mai riguroase selecţii.
O primă concluzie după o lectură cu
ochi critic, imparţial asupra volumului: ne aflăm pe teritoriul poeziei, din
centru spre margine, probabil fără capodopere eclatante, care să modifice
percepţia poetică, şi fără erori chiar strigătoare la cer. Din această
perspectivă, înclin să cred că primează numărul „micropoemelor-în general”, dar
se observă efortul de apropiere cât mai perseverentă de estetica haikuului
internaţional, unde, la fel, există o confuzie generalizată, dar să spunem
haiku internaţional riguros. Cine se plimbă prin domeniu înţelege ce vreau să
spun. Eu prefer haikuul riguros, pentru că pe celălalt, mai descheiat şi mai
liber la scriitură, îl poate încerca mai oricine, fără mai multe pretenţii
decât talentul, dacă există.
În partea I a antologiei, poemele
premiate la etapele 105-156, lucrurile sunt la fel, amestecate, poeme premiate
excelente şi poeme premiate foarte slabe. Dar să încep cu o remarcă: maestrul
implicat în proiect, Corneliu Traian Atanasiu, nu s-a amestecat în selecţie, ci
a lăsat-o numai pe seama juriului; mai apoi, din punct de vedere teoretic,
maestrul Atanasiu, din considerente de nediscutat aici şi acum, nu propune o
deosebire între haiku şi senryu, deosebire existentă şi evidentă; prin urmare:
Canton
desfiinţat - acarul îşi priveşte linia vieţii
(Petru
Ioan-Gârda),
Se deosebeşte atât prin conţinut cât
şi prin tehnică literară de:
Deajuns o
frunză să tulbure tot cerul - salcie la
mal
(Ana Urma)
Ambele sunt texte excelente, oricând
antologabile, dar în antologii diferite, Ioan-Gârda, de senryu, Ana Urma, de
haiku internaţional.
Numărul poemelor excelente este
îndestul, se pot alege câteva din două pagini alăturate:
Recitind
scrisori – se-adună-n jurul lămpii fluturi de sertar
(Ana Urma)
Cer de
noiembrie – copil desenând soarele în lutul galben
(Narcisa-Liliana
Fărcaş)
Prima-întâlnire
– pe-asfalt o frunză lipită de umbra ei
(Cezar-Florin
Ciobîcă)
Curtea văduvei
– mai înfloresc pereche doar trandafirii
(Valeria
Tamaş)
În parc un
bătrân cu amintirile lui – vâtej de frunze
(Violeta Urdă)
O eroare îşi face loc destul de
frecvent: două cezuri (kireji) în loc de una:
Casă pustie –
în loc de acoperiş umbra plopului
(Vasile
Conioşi-Mesteşanu)
Grafic, cu ambele cezuri, textul ar
arăta astfel:
Casă pustie – în loc de acoperiş – umbra
plopului
A doua cezură este cerută de absenţa
verbului a fi la indicativ prezent. Iată
o variantă de corectură:
Casă pustie –
umbra plopului
în loc
de acoperiş
În mod evident, a dispărut necesitatea
verbului a fi. Această eroare se
repetă foarte des, scăzând evident valoarea unor poeme:
Marea în zare
– pe obrazul brăzdat stropi lungi
Casă-în ruină
– pe-un teasc p-un bob stafidit panza unui paing
Vântul de vară
– în freamăt de borangic sânzienele (plus un pleonasm minunat!)
Vremea
nunţilor – pe prispa văruită alai de furnici
Secerătorii –
în vasul de lut un petec de cer
Remarc haikuuri accentuat satirice,
exact in spiritul speciei, repet, haiku, nu senryu:
Partaj reuşit
– mi-a rămas mie cuibul rândunicilor
(Dan Norea)
Riduri
machiate – scânteind în soare marea-încreţită
(Corneliu-Traian
Atanasiu)
Mărţişor în
piept – în sfârşit un donator compatibil
(Oana
Gheorghe)
Noapte geroasă
– învăluindu-l doar dogoare febrei
(Ildiko
Juverdeanu)
Pe parcursul paginilor sunt de
remarcat desenele pline de sinsibilitate, acuarelele semnate de Daniela
Lăcrămioara Capotă şi Vlad Grigore. Le-am privit îndelung şi am remarcat transparenţa
liniilor şi armonia culorilor (bineînţeles, falsificată prin tipărire faţă de
original), aşa că le trimit autorilor un gând de aceeaşi intensitate armonică.
Partea a II-a, pagini ale membrilor
Romanian Haiku, cuprinde o antologie de autori aşezaţi alfabetic; fiecăruia
Corneliu Traian Atanasiu îi dedică un scurt comentariu. De remarcat un fapt,
nicăieri eseistul nu comentează, nu analizează tehnica literară, absolut
necesară pentru autorii de haiku, mai ales în curs de iniţiere, ci are numai
observaţii de conţinut, cu toare ramificaţiile adiacente, excelente în sine,
dar esenţial incomplete. În ceea ce priveşte textele selectate, fac observaţia că
am selectat din ambele părţi I şi II.
Am remarcat spiritul incisiv, caustic,
aproape cinic al lui Ildiko Juverdeanu, o autoare cu mari perspective, dacă ar
mai adânci inclusiv tehnica literară, unde îşi permite prea multe licenţe
într-un domeniu riguros. Dan Norea este un poet consacrat în universul agitat
al epigramei, căruia îi dedică toate forţele, dar mai puţin senryului, care
pare să joace numai rolul copilului adoptat. Virginia Popescu învaţă din mers
tehnica haikuului şi perseverează în poezie, fiind în acelaşi timp o
excepţională traducătoare, o fotografă cu ochi de artist, ceea ce se vede
inclusiv în picturalitatea imaginilor poetice.
„Zi de chenzină”, o antologie română de senryu
În această vară a
apărut antologia de senryu intitulată „Zi de chenzină”. Este o ediţie bilingvă
româno-engleză. Selecţia şi coordonarea lucrării au fost făcute de domnul
Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku.
Lucrarea a apărut
la Editura Societăţii
Scriitorilor Români, Bucureşti. În ea sunt antologaţi 64 de poeţi români, are
186 de pagini şi 393 de poeme. Autorii sunt publicaţi cu unul până la 17 poeme.
Cartea conţine precizări referitoare la poemul
de sorginte japoneză, asemănări şi deosebiri în legătură cu haiku-ul, păreri
exprimate de autorul antologiei, Valentin Nicoliţov, şi Michael Dylan Welch,
editor şi publicist american.
Lucrarea are un
capitol care oferă câteva date biografice ale unor autori, în limbile română şi
engleză.
Am ales câteva
senryuri din carte, pentru exemplificare.
Câmpul mi-a cusut
un nasture la
haină –
ciulinul hoinar
Ion Acsan
Pe soclul
Lupoaicei –
tolăniţi la soare
doi maidanezi
Maria Adam
Crezând că e o
şuviţă –
încerc să
îndepărtez
un rid
Astrid Andreescu
Turn părăsit –
întind pasul
grăbit
cine mai ştie
Titus Andronic
Te-am iubit, Eva,
nu am avut
încotro –
erai unică
Constantin
Ardeleanu
Pe sub zorele
mai iute decât
pisica
ghemul bunicii
Cornelia Atanasiu
Sunt tare bolnav
–
voi lua
medicamente
să mor sănătos
Jules Cohn Botea
Polei peste tot –
pân’ la biserică
bat
zeci de mătănii
Cezar F. Ciobîcă
De ziua cărţii –
trei lacăte pe
uşa
bibliotecii
Şerban Codrin
În camera mea
între cărţi doar
eu şi praful –
seară de iarnă
Marius Chelaru
Neavând lapte,
băieţelul învaţă
arta ceaiului
Iulian Dămăcuş
În vin n-a găsit
adevărul – îl
caută
astăzi în votcă
Ion Diviza
Cu rucsacu-n
spate
şi-n primăvara
asta –
bogat ca melcul
Dan Doman
Îmi tai cocoşul :
a refuzat să
treacă
la ora de vară
Petru-Ioan Gârda
Infanteristul
venit în permisie
–
ea, goală puşcă
Florin Grigoriu
Obraji de jună –
sub stratul de
pudră
aceeaşi bătrână
Florica Iacob
Poet pe soclu –
împrejurul
capului
zboară sticleţii
Vali Iancu
Prieteni de mici
–
ea s-a făcut mare
şi el marinar
Ioan
Marinescu-Puiu
Criză globală –
chiar şi găinile
fac
ouăle mai mici
Manuela Miga
Bunicul îşi pune
ochelarii să vadă
nepotul nou
născut
Vasile Moldovan
Bătrânul strânge
săculeţul de loto
–
un număr lipseşte
Cristina-Monica
Moldoveanu
Vine Anul Nou…
de-acum bem
şampania
în pijamale
Valentin
Nicoliţov
Cu soacra prin
munţi –
o fac atentă:
uite,
altă viperă
Dan Viorel Norea
Mă opresc în loc
–
am uitat un haiku
înainte de a-l
scrie
Radu Patrichi
La geam bunicul
tunând şi
fulgerând –
pană de curent
Virginia Popescu
Şatră de nomazi –
în plopii din
poiană
colonie de ciori
Paula Romanescu
Treceri la nivel
–
crucea Sfântului
Andrei
plus alte opt
cruci
Ion Roşioru
Revoluţionari –
ce puţini am fost
atunci
şi ce mulţi am
mai rămas
Dumitru Roşu
Plânset de copil
–
câinele îi aduce
un osişor
Ana Ruse
O puică trage
de moţul
curcanului –
a dracu’ râmă!
Vasile
Smărăndescu
Chefuiesc în trei
–
doi beţivani şi
omul
de zăpadă
Vasile Spinei
Între noi doi
un zid chinezesc:
părinţii tăi
Constantin Stroe
Cerul albastru –
nori de praf ies
din preşul
vecinei mele
Maria Tirenescu
Vagabonzi –
lângă tomberon om
şi câine
se ling pe buze
Marian Nicolae
Tomi
Prăjituri de casă
cumpărate iarăşi
din cofetărie
Ştefan Gh.
Teodoru
Ţăranul modern
cară bălegar la
câmp
vorbind la mobil
Ion Untaru
La uşa grajdului
două vaci privind
candid
Mercedesul
Florin Vasiliu
Două volume colective de haiku
Cele două volume, intitulate Dimineţile cocorilor şi Ţipăt de cocor, au fost editate de Dan Norea şi Corneliu Traian Atanasiu.
În cuvântul introductiv, Corneliu Traian Atanasiu precizează: „Anul trecut, încheiam acest cuvînt preliminar cu urarea de a repeta an de an editarea unui volum colectiv al celor care participă săptămînă de săptămînă la concursul Romanian Haiku. Iată că al doilea an aduce şi al doilea volum.
Componenţa grupului s-a modificat, o parte din cei vechi, din motive diverse, s-au îndepărtat de grup, alţii noi s-au ivit şi s-au afirmat între timp. Important este faptul că grupul funcţionează în continuare şi nucleului dur, format din Valeria Tamaş, Dan Norea şi Livia Ciupav, care-l administrează, i s-au adăugat încă doi membri, Manuela Dragomirescu şi Petru-Ioan Gârda, care colaborează cu ceilalţi pentru buna desfăşurare a concursului.”
Dan Norea are „Încă un cuvinţel”, din care spicuim:
„Reiau precizările de la primul volum - acesta nu este o antologie, ci un volum colectiv. O antologie presupune o selecţie a unei persoane avizate, deci un standard de calitate a poemelor, pe care nu suntem convinşi că l-am atins. În schimb, titulatura de volum colectiv se potriveşte mai bine decât vă puteţi imagina. Structura volumului a fost stabilită în colectiv, munca a fost executată în colectiv, până şi titlul a fost votat în colectiv, din câteva zeci de variante.
Totuşi, trebuie menţionat colectivul de coordonare a concursului săptămânal, care a colaborat la pregătirea acestui volum: Livia Ciupav, Manuela Dragomirescu, Valeria Tamaş, Petru-Ioan Gârda şi Dan Norea. Alături de ei au avut contribuţii active Ioana Dinescu şi Corneliu Traian Atanasiu. La urmă, dar nu mai puţin important, trebuie evidenţiat aportul decisiv al doamnei Constanţa Erca, autoarea coperţii şi a graficei interioare, pe care o declarăm pe această cale membru de onoare al grupului Romanian Haiku.”
Cele două cărţi au structuri echivalente. După cele două cuvinte introductive, urmează generalităţi despre concurs, regulamentul concursului, poemele premiate în concursul din anul respectiv şi poeme ale membrilor grupului, fiecare fiind prezentat în câteva fraze şi fiecare are o fotografie.
În volumul „Dimineţile cocorilor” semnează haiku-uri următorii poeţi: Corneliu Traian Atanasiu, Corneliu Beldiman, Ana Bezem, Sorin Toma Boc, Doina Bogdan Wurm, Oana Bold, Livia Ciupav, Ioana Dinescu, Manuela Dragomirescu, Genovel-Florentin Frăţilă, Petru-Ioan Gârda, Radu Ignătescu, Margareta Ildiko Juverdeanu, Djamal Mahmoud, Ioan Marinescu-Puiu, Dan Norea, Virginia Popescu, Julia Ralia, Ion Răşinaru, Valeria Tamaş, Mariana Tănase, Maria Tirenescu şi Monica Trif.
Volumul „Ţipăt de cocor” are o parte din autorii celorlalte volume: Corneliu Traian Atanasiu, Corneliu Beldiman, Ana Bezem, Sorin Toma Boc, Doina Bogdan Wurm, Livia Ciupav, Manuela Dragomirescu, Petru-Ioan Gârda, Radu Ignătescu, Margareta Ildiko Juverdeanu, Dan Norea, Virginia Popescu, Julia Ralia, Ion Răşinaru, Valeria Tamaş, Maria Tirenescu, dar şi nume noi: Patricia Lidia, Cornel C. Costea, Maria Doina Leonte, Sorin Micuţiu, Cristina Monica Moldoveanu, Elena Păduraru şi Elena Ana Urma.
ANTOLOGIA DE HAIBUN “FIICA STELELOR”
Doamna Cornelia Atanasiu a avut ideia întocmirii
unei antologii de haibun care să aibă în centru femeia în diverse
ipostaze: mamă, iubită, soră, colegă, eroină etc. La chemarea domniei
sale au răspuns 19 autori: Cornelia Atanasiu, Nicolae Atanasiu, Jules
Cohn Botea, Ana Udrea, Utta Siegrid König, Dumitru Radu, Marga
Dumitrescu Frasinu, Cornelia Dan Negrea, Cristina Rusu, Letiţia Lucia
Iubu, Adina Enăchescu, Marius Chelaru, Angela Stejereanu, Maria Adam,
Florin Grigoriu, Alexandra Flora Munteanu, Laura Văceanu, Victoria
Fătu-Nalaţiu, Alexandru Pătrulescu, şi aşa s-a materializat “Fiica
stelelor” - haibun din album , Editura ATAR, Bucureşti, 2009.
Cartea
este deosebită. Fiecare din cei 19 autori are stilul său. Unii respectă
mai mult regulile liricii japoneze de imortalizare a clipei de graţie
ca doamna Ana Udrea în “Floarea – soarelui” şi “Anotimpul copilăriei” în
care surprinde transformarea naturii în cele patru anotimpuri sau “Râul
cu patru feţe”, “Capriciile verii” de Cornelia Dan Negrea, “Pe munte”
de Adina Enăchescu ş.a.
Evocarea mamei în cuvinte duioase pline de sensibilitate de către Utta Siegrid König în “Clipa unei vieţi” : “Zori cu rouă / şi parfum de toporaşi - / Mama nicăeri”, sau amintirile şi figurile luminoase din copilărie, or fetiţa înger-flutur, Christianchen. Chipul luminos şi cald al mamei apare şi la mai tânăra Cristina Rusu în haibunul “Violet”, “Un cer violet / peste satul în cruce - /lângă pruni, mama”; ca şi în haibunul meu “Crestele Balcanilor” sau evocarea unei tinere mame alături de cei doi copii în “Icoană vie” a Laurei Văceanu. “Un pom, o istorie” este un adevărat poem închinat dudului de către doamna Marga Dumitrescu Frasinu.
Alte haibunuri au şi un fir epic mergând mai mult spre proza scurtă. “Femeia plecată de acasă” a doamnei Cornelia Atanasiu reuşeşte în trei pagini să redea întreaga “epocă de aur” trăită de noi în cei peste 40 de ani de comunism. La fel “Şantierul Tineretului de la Salva Vişeu”, “Cu barca prin Deltă” ale lui Jules Cohn Botea, ca şi evocarea eroinei Ecaterina Teodoroiu şi a Reginei Maria în următoarele două.
Foarte frumoase şi cele două haibunuri ale domnului Nicolae Atanasiu cu amintirile din călătoria din Ţara Soarelui Răsare. Impresionant cel ce evocă pe micuţa Sadako Sasaki simbol al victimelor de la Hiroshima.
Amintirile din timpul şi imediat după război sunt redate sugestiv de către Angela Stejereanu, şi o comemorare aparte face Maria Adam poetului Mihai Eminescu.
Am amintit câteva, dar de fapt, toate sunt excepţionale. Valoarea şi frumuseţea lor merită o analiză specială făcută fiecărui haibun şi autor în parte de către cei ce ştiu mai multe în acest domeniu.
LETIŢIA IUBU
Apus de soare…/ Coucher de soleil…
Pe coperta a IV-a scrie:
Titlul acestei antologii, Apus de soare, şi-a găsit ecoul în poemul haiku de aici:
Apus de soare –
la plecare umbra ta
ar mai rămâne
Le titre de cette anthologie, Coucher de soleil, trouva son echo dans le poeme haiku que voici:
Coucher de soleil –
au départ ton ombre
voudrait encore rester
La Editura Societăţii Scriitorilor Români din Bucureşti, a apărut în aceste zile Antologia de haiku intitulată Apus de soare…/ Coucher de soleil… Antologator este Valentin Nicoliţov, preşedintele Societăţii Române de Haiku din Bucureşti din 2009, redactorul şef al revistei HAIKU.
Antologatorul le mulţumeşte tuturor celor care au contribuit benevol la realizarea acestei cărţi :
- autorilor (români şi francezi) ;
- traducătorior şi în mod special doamnelor Virginia Popescu (România) şi Nicole Pottier (Franţa).
Coperta este realizată de Florin Maximiuc.
Cartea are un Motto:
„Poemul meu nu este poem. Când veţi înţelege că poemul meu nu e un poem vom putea vorbi despre poezie.”
Ryokan (1758-1831)
Prefaţa cărţii este semnată de Valentin Nicoliţov. Spicuim:
„Ca şi poemul într-un vers din România, poemul haiku este unul dintre cele mai mici poeme care există, o simplă frază cu şaptesprezece silabe suspendate într-un colţ de spaţiu şi timp.”
„Este un poem foarte scurt, un tristih format de obicei în 17 silabe (5/7/5). Conţine o referinţă la natură (kigo), la o realitate independentă de sentimentul uman, şi o cezură, după primul sau al doilea vers.”
„Poezia în general nu este un simplu joc al minţii. A citi şi a scrie haiku înseamnă a descoperi o altă concepţie despre poezie. Poemul haiku mai ales, sub calmul său aparent, reflectă drame sufleteşti reale. Poemul haiku solicită imaginaţia fiecărui cititor, invită la reflecţie realizând zone de interferenţă între diferite genuri de poezie. Precis, subtil,fără nici un artificiu literar, el evită procedeele obişnuite, cum ar fi rima şi metafora.”
Poetul face o scurtă trecere prin etapele pe care le-a parcurs haiku-ul din Japonia până în prezent, precum şi la noi în ţară.
„În martie 2010, Revista Haiku a sărbătorit 20 de ani de la prima sa apariţie. În jurul Societăţii Române de Haiku şi al Revistei Haiku se desfăşoară activităţi importante: concursuri anuale internaţionale de haiku ( în 2010 a avut loc a şaptea ediţie), expoziţii de foto-haiku, lansări de noi cărţi de haiku şi antologii, cenacluri. Cu ocazia celei de a 20-a aniversări a Revistei Haiku sunt editate Antologia română de haiku – 20 de ani de haiku – Când greierii tac… şi Antologia româno-franceză de haiku – Apus de soare, bilingvă, cea din faţa dumneavoastră, două evenimente editoriale remarcabile pentru mişcarea română de haiku.”
„Datorită ediţiei bilingve, Antologia româno-franceză de haiku ne permite să observăm apropierea culturală dintre România şi Franţa şi, de asemenea, să constatăm faptul că poemul haiku a fost adoptat de culturile română şi franceză într-o manieră asemănătoare.”
„Pentru a realiza această antologie bilingvă au fost făcute apeluri haijinilor români şi francezi prin intermediul Revistei Haiku (în România), al Revistelor Gong şi Ploc! (în Franţa). Au răspuns 64 de autori care au trimis 384 poeme haiku.”
Autorii sunt prezentaţi în ordine alfabetică. Sunt autori care scriu haiku de mai mulţi ani.
„Cu ocazia lansării acestei Antologii româno-franceze de haiku permiteţi-mi să felicit pe toţi poeţii participanţi!
Valentin Nicoliţov
Preşedinte al Societăţii Române de haiku
e-mail: valentin.nicolitov@yahoo.fr
Bucureşti, octombrie 2010”
Sunt prezenţi, cu câte 6 haiku-uri, în limbile română şi franceză, următorii autori:
Jean Louis d’Abrigeon, Maria Adam, David Alexandru, Jean Antonini, George Bădărău, Jules Cohn Botea, Brigitte Briatte, Valentin Busuioc, Marise Chaday, Marius Chelaru, Dominique Chipot, Michèle Chrétien, Şerban Codrin, Magdalena Dale, Iulian Dămăcuş, Clara Delhaye, Marie-Hélène Depauw, Diane Descôteaux, Dan Doman, Huguette Ducharme, Michel Duflo, Anastasia Dumitru, Danièle Duteil, Véronique Dutreix, Patrik Druart, Adina Enăchescu, Patrik Fetu, Damien Gabriels, Martin Gabriel, Simone Gabriel, Jean Gualbert, Lucien Guignabel, Nicolas Grenier, Florin Grigoriu, Vali Iancu, Letiţia Iubu, Alain Kervern, Utta Siegrid König, Sophie Leblanc-Chevalier, Djamal Mahmoud, Paul de Maricourt, Ioan Marinescu, Vasile Moldovan, Teodora Moţet, Ecaterina Neagoe, Valentin Nicoliţov, Dan Norea, Lydia Padellec, Anna Pakulska Tadjuideen, Radu Patrichi, Virginia Popescu, Jaques Poullaouec, Catherine Rigutto, Christophe Rou, Paula Romanescu, Dumitru Roşu, Patrik Somprou, Constantin Stroe, Maria Tirenescu, Marian Nicolae Tomi, Ştefan G. Theodoru, Ion Untaru, Ţicu Valer şi Laura Văceanu.
Fiecare autor prezent în antologie are câte o scurtă biografie din care putem afla unde trăieşte, ce a publicat, ce premii a obţinut.
Câteva exemple, ca provocare:
Neînţelegere –
Pe două roţi, omul cu butelii
Cât pe ce să ajungă la zei
Incompréhension –
le livreur de gaz en deux roues
a failli rejoindre ses dieux
Jean Louis d’Abrigeon
Franţa
*
Câinele
târând un papuc –
îi mai trebuie trei
Maria Adam
*
Umbra pinului
şi a călătorului –
între ei nimic
David Alexandru
*
Frig năpraznic
amândoi îşi vâră mâna
în buzunarul ei
Grand froid
ils mettent tous les deux leur main
dans sa poche
Jean Antonini
Franţa
*
Casă la ţară –
prin acoperişul spart
răsare luna
George Bădărău
*
Zâmbetul orbului –
în cutia cu monede
câteva frunze
Valentin Busuioc
*
În camera mea
între cărţi doar eu şi praful –
seară de iarnă
Marius Chelaru
*
Deja o furnică
pe caietul
din copilărie
Déja une fourmi
sur le cahier
dans mon enfance
Dominique Chipot
Franţa
*
Cea dintâi noapte.
Mireasa izgoneşte
crinii din casă
Şerban Codrin
*
Afară-i viscol –
pe fundul ceştii de ceai
desen japonez
Magdalena Dale
*
Optzeci şi unul de ani –
cu coşul de fragi
se întoarce de la câmp
Quatre-vingt-un ans –
avec son panier de fraises
s’en revient des champs
Diane Descôteaux
Canada
*
Haltă uitată –
în literele ruginite
cuiburi de vrăbii
Dan Doman
*
Soarele
prizonier
într-o coacăză
Le soleil
emprisonné
dans une groseille
Véronique Dutreix
*
În amurg –
saltul suplu al pisicii
pe acoperişul garajului
Tombée du jour –
le bond souple du chat
sur le toit du garage
Damien Gabriels
*
Gard de cimitir –
florile salcâmului
între două lumi
Florin Grigoriu
*
Nici ţipenie –
doar eu şi albinele şi eu
la cules de soc
Vali Iancu
*
Citind scrisoarea
în ochii mamei sclipesc
lumini şi umbre
Vasile Moldovan
*
Curăţenie –
pe masa bunicului
ultimii ochelari
Valentin Nicoliţov
*
Flori de hârtie –
caprele groparului
nefericite
Dan Norea
*
În noaptea albă
îmi dau singur palme –
un ţânţar flămând
Radu Patrichi
*
Ploaie de stele –
pentru cerşetorul orb
doar întuneric
Virginia Popescu
*
Ieşită de la coafor
ea-şi priveşte imaginea
în toate vitrinele
Sortie de chez le coiffeur
elle guette son reflet
dans toutes les vitre
Christophe Rohu
Franţa
*
Cuibul de barză
şi casa bunicii –
ambele goale
Constantin Stroe
*
Tac şi dulăii –
lângă crucea bătrână
concert de greieri
Marian Nicolae Tomi
*
La geamul casei,
pescarul trist şi-un peşte
uscat din toamnă
Laura Văceanu
CÎND GREIERII TAC - ANTOLOGIE DE HAIKU
Valentin Nicoliţov este autorul unei antologii reprezentative de haiku, antologând texte din ultimele două decenii.
Într-un Cuvânt înainte, se fac precizări cu privire la aceste
minunate bijuterii lirice, sub aspect compoziţional şi estetic, sunt
reliefate criteriile care au stat la baza selecţiei şi sursele.
Antologia cuprinde 147 de scriitori români, în ordine alfabetică, cu
texte alese din manuscrise, reviste de specialitate, alte antologii. În
selectarea poemelor s-a ţinut cont, în special, de autenticitate.
Într-un micropoem pe tema scurgerii timpului, umanitatea
încremeneşte pe-un pod, simbol al trecerii între două lumi. În antiteză
cu condiţia efemeră a omului, natura reprezentată de apă continuă să
curgă domol în infinit. Autorul a asociat un termen abstract cu unul
concret ( timpul şi apa ), amintind indirect, de filosofia antică
greacă: '' Oprire pe pod- / Sub noi timpul şi apa / curgând liniştit ''(
Jules Cohn Botea ).
O viziune cosmică
întâlnim într-un haiku de mare profunzime, care tulbură prin însăşi
absenţa protagoniştilor : greierii. Lipsa acestora pune sub semnul
întrebării existenţa armoniei, orfismul, senzualitatea într-o panoramă
macrocosmică. Este vizat, în primul rând, spaţiul teluric, liniştit,
proiectat în regim nocturn şi exprimat la nivel constatativ, urmat de un
comentariu suspendat, cu note de relativism : '' Nopţi fără greieri,/
Ceva se întâmplă / Universului '' ( Şerban Codrin ).
Într-un alt haiku, contemplăm atmosfera hibernală, degradată, cu
mare putere de sugestie. De astă dată unitatea temporală este legată de
picturalitatea terestră a pisicii care şi-a lăsat urmele în zăpadă.
Farmecul este dat de formele amplificate treptat sub influenţa
nostalgiei solare : '' Zăpada se topeşte-/ din ce în ce mai mari /
urmele pisicii '' ( Ion Codrescu ).Tot atmosferă hibernală, într-un alt
haiku, trimiţând la viscolul dintr-un pastel semnat de V. Alecsandri.
Dincolo de dezlănţuirea stihială, poeta găseşte un element antitetic (
privirea mamei ), sacralizat prin poziţionare, lângă icoană, cu efecte
termice încărcate de duioşie. Este un portret în manieră postromantică (
G. Coşbuc, Şt. O. Iosif ), reliefat prin antiteza cu natura furibundă :
'' Un ger cumplit-/ privirea caldă-a mamei / lângă icoană '' (
Magdalena Dale ).
Altădată, cadrul
primăvăratic impresionează prin optimism. În spaţiul rustic, se
învălmăşesc ţipetele cocorilor, simboluri ale speranţei, într-o mişcare
ascendentă, spre cer. În opoziţie cu neamul păsăresc,vechea cumpănă a
fântânii se deplasează în sens invers, menţinând aceeaşi stare afectivă
de seninătate, sugerată de proiecţia unei stele în apă. Motivul poetic,
valorificat într-un mod original de L. Blaga semnifică şi aspiraţia spre
cunoaştere : '' Zvon de cocori-/ cumpăna fântânii / se-apleacă spre-o
stea '' ( Dan Doman ).O altă antiteză relevează opoziţia dintre natura
organică, reală, şi natura artificială, dintre dinamic ( trecătorii ) şi
static ( omul de zăpadă ), dintre realitate şi ficţiune . Oamenii nu au
timp să contemple fantasmele, chiar dacă au fost zămislite pentru buna
lor dispoziţie. Ei sunt '' programaţi '' să evolueze într-o anumită
dimensiune cronologică, departe de închipuiri şi proiecţii cu note
comice : '' Trecătorii grăbiţi-/ nu au timp să privească / omul de
zăpadă ''( Adina Enăchescu ). Primele zile de primăvară, primele bălţi
risipite pe străzi şi câmpii. Într-un micropoem, poeta deplasează
obiectivul din exterioritatea terestră spre interioritatea corporală.
Acum , imaginile nu mai apar antitetic, apar cumulativ într-o secvenţă
ironică referitoare la un pantof rupt,la ciorapul plin cu apă. Eul
liric, prezent prin verbul '' storc '', persoana I, indicativ, prezent,
încearcă să se disculpe cu un surâs şiret şi o motivaţie de sezon : ''
Storc ciorapul ud / în pantof, înc-o baltă-/ de primăvară'' ( Mioara
Gheorghe ).
Un haiku pe tema vestei are ca
protagonişti un cocoş, sugerând măsura timpului, dar şi sosirea
musafirilor (în superstiţiile româneşti ) şi un poştaş cu un plic.
Pasărea îşi alege un loc tranzitoriu ( în prag ), între lumea interioară
şi cea exterioară, unde se manifestă conform menirii sale. În faţa
căminului, cocoşul nu cântă, ci se trezeşte dintr-o dată ''cucurigând'',
gerunziu provenind dintr-o interjecţie, iar vestea se conturează odată
cu venirea poştaşului. Nici aici imaginile poetice nu sunt antitetice,
sunt cumulative : '' În prag cocoşul / cucurigând- apoi / poştaşul c-un
plic ''( Florin Grigoriu ).
Un alt haiku are
în prim -plan revelaţiile aduse de o felină, antrenată în jocuri
candide, printre vietăţi graţioase. În alte texte, pisica este plasată
în lumea superstiţiilor, devine un instrument vrăjitoresc, prezenţa
acesteia fiind mai întotdeauna interpretabilă. De astă dată , aceasta
este surprinsă în ritmuri naturale, fireşti, inocente, provocate de
libelule. Imaginile vizuale sunt dublate de imagini motorii, care dau o
notă dinamică secvenţei umoristice : Mustăţi în zig-zag / mâţa ameţită /
de libelule ''( Manuela Miga ).
Personificarea sperietorii, cu lacrimi în ochi, întreţine o atmosferă
intenţionat confuză: umanizarea paiaţei dar şi prelingerea unor stropi.
În plină toamnă ploioasă, condiţia sperietorii , rămasă singură, nu
poate fi decât tragică; o biată mogâldeaţă înconjurată de păsări negre,
ameninţătoare. Pe de-o parte, sperietoarea este un simbol al tristeţii,
exteriorizate prin lacrimi, pe de altă parte, aşa cum noaptea, în poezia
lui L. Blaga, izvorăşte din ochii iubitei, ploaia poate să se prelingă
din ochii acestui personaj carnavalesc. Analogia lacrimi- ploaie este
evidentă : '' Lacrimi prelinse / din ochii sperietorii: / ploaia de
toamnă '' ( Vasile Moldovan ).
Într-un alt
haiku, poetul contemplă frontiera dintre zi şi noapte, dintre viaţă şi
moarte, sugerată de starea confuză de crepuscul ( amurgul ).
Temporalitatea este exprimată printr-o sintagmă nominală simplă,
directă, expresivă. În partea a doua a textului, se conturează ideea
dedublării, a despărţirii materiei de umbră, înţeleasă ca proiecţie
spirituală. La o primă lectură, micropoemul pare a fi un sfârşit de
idilă romantică: '' Apus de soare- / la plecare umbra ta / ar mai rămâne
'' ( Valentin Nicoliţov).
Un habitat în
ruină atrage atenţia contemplatorului care încearcă să-i descifreze
mesajul. Nu cuibul distrus apare în prim- plan, cât zborul în cerc al
păsării disperate ( rândunica ). Ea codifică starea de agitaţie într-un
limbaj secret, aproape perfect ( simbolul cercului ), împrumutând ceva
din plânsul sinistraţilor. În schimbarea decorului, zburătoarea simte o
ameninţare inexplicabilă : '' Casă-n ruină -/ speriată rândunica /
zboară în cerc '' ( Dan Norea ).
Un alt
haijin sugerează starea de pândă, aşteptarea strategică a unei feline,
dar şi a păsării obişnuite în cadrul marin : pescăruşul. Acest spectacol
banal se desfăşoară dincolo de gard, limita între două lumi. Şi de data
aceasta, pisica a fost exclusă din sfera magicului, rămânând o simplă
vietate, agilă, cu reacţii primitive. Voind să evidenţieze pânda,
autorul a făcut referiri la aceasta în prima sintagmă : '' În aşteptare
-/ dincolo de gard pisica / şi un pescăruş '' ( Radu Patrichi ).
Motivul ceaiului, frecvent în poezia niponă, a fost valorificat de
unii poeţi, atraşi de senzaţiile olfactive şi gustative. Uneori ritualul
ceaiului e un prilej de meditaţie, o reverie dulce, melancolică,
tandră, cu profilul mamei evocat în absenţă, când numai un obiect (
ceaşca ) aminteşte de existenţa ei. De la olfactiv ( arome de ceai ) la
vizual ( ceaşca goală ), traseul este sinuos, cu mare putere de sugestie
a absenţei, tăcerea pare profundă, nostalgia apăsătoare : '' Arome de
ceai -/ alături ceaşca mamei / aşteaptă goală '' ( Oprica Pădeanu ).
În atmosfera satului patriarhal, fântâna reprezintă un reper
important atât în plan social cât şi mitic. E o fântână cu '' ciutură ''
( cuvânt arhaic ), scoţând din adâncuri o dată cu apa şi răsfrângerea
cerului, perceput doar fragmentar şi poetic ( zdreanţă de nor ).
Mişcarea ciuturii semnifică explorarea în adâncul conştiinţei, tendinţa
spre cunoaştere, satisfacţia de a aduce necunoscutul în prim-plan. Sub
ochii noştri, uranicul s-a cufundat în acvatic : '' Ciutura veche /
aduce din adâncuri / o zdreanţă de nor '' ( Dumitru Radu ).
Un haiku pe tema trecerii timpului selectează un element vegetal (
frunza ), urmărindu-i calea spre degradare. Imaginea poetică vizuală se
asociază cu cea auditivă şi motrică în conturul ferestrei ( deschidere
spre necunoscut ). Dar aspectul cromatic, concret, al frunzei, se
deplasează în sfera abstractă, a stărilor înfricoşătoare ( spaima ),
amintind de boala poeţilor simbolişti : '' Îmi bate la geam / frunza
de-astă vară- / galbenă spaimă '' ( Paula Romanescu ).
Un alt poet, ancorat în cotidian, scrutează cu un ochi necruţător
societatea şi poetizează cu o ironie amară aceste vremuri deşarte. Tema
este anunţată într-o sintagmă simplă, cu semnificaţii triste, în primul
vers, după care se desfăşoară cumulativ, în universul paiaţelor, în
versurile următoare. Alegând sperietoarea ca simbol al dezamăgirilor
sociale, poetul îi îngroaşă portretul până la caricatură, înfăţişând-o
cu buzunarul gol, ca al românului, în general : '' Vreme de criză- /
chiar şi sperietoarea / cu buzunarul gol '' (Constantin Stroe ). De la
dezamăgiri sociale la cele personale, într-un micropoem în care
comunicarea s-a întrerupt, timpul stă-n loc, iar comuniunea om- natură
pare lipsită de sens. Cutia poştală reprezintă un axis mundi, unde nu
mai ajung veşti, ci doar o frunză rătăcită, întâmplător, în drumul său
spre împărăţia nimicului. E un spaţiu închis, aproape sufocant, unde se
degradează vegetalul, cu sugestie de trecere a timpului : '' De-o
săptămână / în cutia de scrisori / aceeaşi frunză '' ( Ştefan G.
Theodoru ).
În forfota zilei, s-a ivit un
moment de repaos, înţeles ca un somn metafizic de natură blagiană, care
desparte lumea în două : pe de o parte, inerţia umană, amorţirea
simţurilor şi reducerea imaginii la o stare confuză, pe de altă parte,
dinamica obiectului ( ziarul ), dezmierdat la amiază de stihiile molcome
( vântul ). Dincolo de spaţiul interior al camerei, poate fi contemplat
macrocosmosul, prin fereastra deschisă, spre altă lume : '' Somn
de-amiază- / vântul răsfoieşte-un ziar / prin geamul deschis '' ( Maria
Tirenescu ).
Un haiku, premiat la cine ştie
ce concurs internaţional, valorifică tema mitică a vâslaşului celebru,
cu luntrea sa, între două lumi. Aici, cunoaşterea nu are prea mari sorţi
de izbândă, fiind simbolizată de un felinar, în timp ce sufletele s-au
încarnat în fluturi. Expresiv, tabloul cucereşte prin pitorescul său, cu
bătrânul luntraş înconjurat de vietăţile graţioase : Vechiul felinar -/
bătrânul vâslaş trece / ultimii fluturi '' ( Eduard Ţară ).
O realitate iluzorie este sugerată de pânza de păianjen, la vreme de
toamnă, în care distingem siluetele a doi arţari, deveniţi arbori
cosmici. Pânza de păianjen semnifică totodată proiecţia arborilor
tereştri în spaţiul uranic, mitic, trimiţând la mitul adamic. În timp ce
realitatea concretă pierde din luxurianţă, din măreţie ( arţari
desfrunziţi ), universul iluzoriu ( pânza de păianjen ) rămâne neclintit
în veşnicie: '' Pânză de păianjen-/ se sprijină de ea / doi arţari
desfrunziţi '' ( Laura Văceanu ).
Probabil,
într-o zi, voi reveni asupra altor haiku-uri, cu aceeaşi curiozitate şi
plăcere, ca acum când ceasul îmi arată miezul nopţii şi zaţul cafelei
s-a uscat de multă vreme în ceaşcă.
Antologia Romanian Kukai (2007-2009)
Un spaţiul acvatic degradat, rustic, şerpuind în sătuc, fără o ţintă precisă. Într-o imagine motrică, roata ( infinitul, perfecţiunea) întreţine iluzia genezei ( norii ) şi efectele sunt surprinzătoare, confuze :'' băltoaca din drum-/câţiva nori se împrăştie / sub roata căruţei'' ( Radu Dumitru ). Alt poet, imaginând un cadru asemănător, în atmosfera caniculară, nocturnă, bălţile devin miniaturale din cauza căldurii, neîncăpătoare pentru corpul selenar. Văpaia lunii se amplifică la nivel torid dar şi cosmic, uranic dar şi teluric, până la încercarea de contopire : '' arşiţa nopţii -/luna nu mai încape / în nicio baltă ''( Flavia Muntean ).
Altădată, stihiile sunt surprinse doar în note decorative, în stări de acalmie ( norii ), în complicitate cu răufăcătorii (luna), sancţionată prin limbajul colocvial, uşor ironic, batjocoritor ( cârdăşie ), trimiţând la o comunitate dispreţuită (hoţii ): '' chiar şi norii dorm-/luna în cârdăşie / cu hoţii de pepeni''( Rafila Radu ).
Tema fortuna labilis este valorificată subtil, într-o antiteză familiară, între voluptate (floare) şi degradare materială ( vechea poartă). În universul vegetativ, valorile plastice sunt sugerate de floarea de piersic, iar în habitat, poarta veche se prăbuşeşte, efect sugerat printr-o imagine auditivă ( scârţâie des ), amplificându-se strident : ''piersic în floare-/vechea poartă a casei/ scârţâie mai des '' ( Henriette Berge ). Un peisaj devastat, plin de tristeţe, este şi cel feroviar, abandonat, coborât în ruină, cu şine întrerupte. Dar, drumul fragmentat este camuflat din loc în loc de albăstrele graţioase, sugerând infinitul, iubirea, speranţa:'' gară-n ruină-/ şinele se ascund / sub albăstrele'' ( Livia Ciupav ).
Erosul este prezent în diferite ipostaze : feerie acvatică, revelaţii miniaturale, contopirea confuză. De astă dată, motivul poetic al lacului nu mai are nota relativă eminesciană, ci sugerează sentimentul împlinirii, starea de extaz a cuplului, cufundat în universul intim :'' barcă pe lac-/ doi îndrăgostiţi / ies din lume ''( Ion Untaru ). În lipsa cuvintelor, îndrăgostiţii apelează la o simbolistică erotică, prin formă şi culoare (libelula roşie ), semnificând graţia, miniaturalul, dinamismul şi care aminteşte de materializarea cuvintelor nichita stănesciene. Mica vietate se deplasează între cei doi îndrăgostiţi, armonizând universul :'' vibrând în aer / libelula roşie / între noi doi '' ( Magdalena Dale ). Într-o noapte fabuloasă cu lună ( feminitate, maternitate ), cuplul se reduce la o singură umbră, tremurândă. În spaţiul uranic domină astrul nopţii, oferind linişte, melancolie, decor fastuos şi acel sentiment al departelui faţă de cuplul din spaţiul teluric :'' noapte cu lună / el şi ea tremurând /o singură umbră '' ( Gabriel Iordan Dorobanţu ).
În mai multe micropoeme, întâlnim reificarea universului, personificarea unor obiecte a căror utilitate se pierde în negura anilor. În tabloul înfăţişând un peisaj rustic, în plină vară, remarcăm două seceri, odihnindu-se. Aceste metafore ale absenţei sunt surprinzător de expresive : '' umbra căpiţei-/ la amiază se odihnesc/două seceri '' ( Dan Norea ).
Efemerul, relevat în scurte secvenţe, sugerează indirect condiţia tragică a omului. Urmărind cu privirea piaţa pustie, poeta descoperă sub tarabă pepenii sparţi, semnul refuzului, din cauza miezului prea copt. Maturizarea lor excesivă este pusă în relaţie cu unitatea temporală : '' cu miezul prea copt / pepeni sparţi sub tarabe-/ sfârşitul verii '' ( Gabriela Marcian ).
Alte haiku-uri reliefează metafizicul, relaţia cu macrocosmosul, aspiraţia spre integrare în Marele Tot, banalul dar şi absolutul. În atmosfera deprimantă, simbolistă, cu zloată şi tristeţi provinciale, apar semnele destinului, semnificate de ''cărare '' şi '' stea '' şi de lipsa divinităţii : '' urme prin zloată -/luminând cărarea / steaua şi nimeni'' ( Loredana Florentina Dalian). Tot sub semnul metafizicului se află şi haiku-ul lui Eduard Ţară, cunoscut în literatura de specialitate prin sintagma : românul cu cele mai multe premii internaţionale. El stabileşte , concis, o relaţie între spaţiul uranic, între ciocârlie, pasărea care zboară foarte sus, simbol al aspiraţiei spre absolut, al dorului şi albastrul, ivit pe neaşteptate, semnificând infinitul, cosmicul, profunzimea : '' o ciocârlie-/ dintr-o dată albastrul / atât de adânc''. Un alt haiku înfăţişează intimismul căminului, primăvara, în imagini olfactive ( mireasma liliacului ), în personificări, vizite neanunţate, în folosirea unor cuvinte cu iz arhaic ( oaspe ), a unor expresii colocviale :'' oaspe de vază -/ mireasma de liliac / vine la cină '' ( Vasile Moldovan ). Am răsfoit antologia şi nu am rezistat tentaţiei de a interpreta câteva micropoeme.
Antologia Romanian Kukai ( 2007- 2009 ), Editura Grinta, Cluj- Napoca, 2009.
George Bădărău
Romanian Haiku - Primul cocor
Universul modern al unui haiku înfăţişează un element al tradiţiei sacre ( schitul ), un loc de reculegere, mărturisire, încercare de a comunica, în sfârşit cu divinitatea. Dar, acest spaţiul sacru este '' ascuns '' de un banal panou publicitar, cu un mesaj denotativ, fără nicio legătură cu discursul religios. Doar turla domină împrejurimile, încărcându-le cu sacralitate : '' schitul ascuns de / panoul publicitar-/ turla-n asfinţit ''( Cornel Atanasiu ). Valorificând, într-o manieră personală tema singurătăţii, poetul descrie un maidan părăsit, în care uranicul, reprezentat de lună, coboară în spaţiul teluric, profan, printre câini şi gunoaie, într-o proiecţie înşelătoare pentru rasa canină : '' maidanul pustiu-/ câinii fugăresc luna / printre gunoaie '' ( Ioan Marinescu-Puiu ).
Fereastra e un spaţiu deschis, de unde se pot contempla vecinătăţile, dar şi un spaţiu simbolic permiţând uitatul în altă lume. Atunci, când acest spaţiu este confuz ( geam aburit ), are loc un transfer de semnificaţii, de transmitere a mesajelor cu semantică secretă : '' geamul aburit-/ cu degetul cineva/ lasă un mesaj '' ( Corneliu Beldiman). În viziunea multora, gard înseamnă transcendenţă, delimitare geografică şi spirituală, frontieră între două lumi. Atunci când transcendenţa lipseşte ( garduri căzute ), valorile se amestecă, se confundă, frumuseţea ( narcisele ) cu diformul, asperitatea ( ciulinii ) : '' garduri căzute-/ înfloresc trist ciulinii / printre narcise'' ( Sorin Toma Boc ).
Un spaţiu lipsit de umanitate (parcul ) capătă câteva note stranii prin prezenţa unei păsări malefice, care prefigurează prin înfăţişarea ei şi prin atitudine- moartea. În viziunea simbolistă, uneori ciorile sunt asociate cu corbii iubitori de cadavre. De astă dată, în lipsa umanului, cioara se mulţumeşte cu umbra unei statui: ''parcul părăsit-/ o cioară ciuguleşte/ umbra statuii'' ( Livia Ciupav ). O antiteză evidenţiază sensibilitatea şi meticulozitatea poetei care contemplă un cadru rustic şi aduce în prim-plan câteva note de pastel. Pe de o parte, strălucirea şi mirosul florii de salcâm, pe de altă parte dezlănţuirea unei ploi torenţiale, care alungă din preajmă albinele. Gingăşia florii iese în relief, cu atât mai mult, cu cât ploaia personificată pare nemiloasă : '' salcâm în floare / sub ploaia nemiloasă-/ nicio albină '' ( Maria Tirenescu ).
Nu odată, în folclorul românesc, un câine latră la lună a pustiu, jale, singurătate. Într-un micropoem, micul patruped intră în conflict cu stihiile, cu vântul aspru care '' bate'' ( comunicare colocvială, familiară ) şi reacţia acestuia provoacă fenomenul de'' zburlire''. Relaţia cauză- efect a fost foarte bine surprinsă în cele 17 silabe : '' câinele latră / la vântul care bate/ zburlindu-i blana'' ( Oana Bold ). Într-un alt haiku, în locul vântului furios, rămâne o uşoară briză, ochiul poetei desluşind un raport mirific între floarea de măr şi culoarea apusului. Ea recurge la pictural pentru a exprima cromatica peisajului de primăvară, în deplină armonie cu adierea, surprinsă în tainele înserării : '' o briză blândă-/ între florile de măr/ apusul roşu '' ( Henriette Berge ).
Motivul poetic al broscuţei, amintind de un haiku celebru, este legat de proiecţia lunii în apă şi de clătinarea acvatică, abia perceptibilă, trimiţând la feminitate şi sexualitate. Imaginile vizuale sunt completate de imagini motrice semicirculare ( broscuţa sare ) şi circulare ( talgerul clătinându-se ), într-un ritm universal, fascinant : '' broscuţa sare / într-un talger de argint-/ tremurul lunii '' ( Valeria Tamaş ).
Şi în micropoemul lui Ion Răşinaru se îmbină elementele acvatice, cu cele telurice şi selenare, într-un mod original. Barca pare să fie consecinţa unui naufragiu, luna şi-a pierdut vitalitatea, are nevoie de prim-ajutor, iar poetul înzestrat cu calităţile unui personaj biblic traversează pe jos întinderea apelor. E o comunicare poetică familiară, un registru stilistic presărat cu construcţii populare, colocviale , de o anume profunzime : '' barca ia apă - /cu luna goală-n cârcă / trec lacul pe jos '' ( Ion Răşinaru ).
Romanian Haiku, Primul cocor, Editura Grinta, Cluj- Napoca, 2009.
George Bădărău
PRIMUL COCOR romanian haiku, anul I de concurs
Volumul apare la împlinirea unui an de cînd se desfăşoară concursul săptămînal de pe Romanian Haiku,
este tipărit la Editura Grinta din Cluj, are 188 de pagini şi cuprinde
poemele a 18 autori participanţi la concurs. În prima parte se află
toate poeme premiate în cele 52 de săptămîni, iar în cea de a doua încă
12 poeme ale fiecărui autor, însoţite de o fotografie şi o scurtă notă
biografică.
Cuvînt înainte
Sînt
foarte încîntat că volumul de faţă iese prin colaborarea cîtorva dintre
participanţii la concursul săptămînal desfăşurat pe Romanian Haiku. Dorinţa mea, la scurt timp după ce am lansat site-ul şi concursul ROMANIAN KUKAI, a
fost aceea de a închega o comunitate online a iubitorilor de poezie
niponă. Un lucru de a cărui dificultate mi-am dat seama abia pe parcurs.
Căci, deşi internetul oferă mijloace de comunicare şi informare de
excepţie faţă de cele existente înainte, mijloace pe care, măcar în
parte, am reuşit să le găsesc şi să le pun în valoare, spiritul de
cooperare care să însufleţească şi să articuleze comunitatea se naşte
destul anevoios.
Dan
Norea, coordonatorul acestei iniţiative editoriale, m-a rugat să încep
de la Adam şi Eva şi să fac un scurt istoric al celor petrecute.
Strămoşii sînt recenţi, abia s-au ridicat pe picioare şi se clatină
caraghios în mers, dar se pot spune istorioare amuzante despre ei. Totul
a început din dorinţa de a încerca un concurs lunar de haiku în limba
română după modelul Shiki Monthly Kukai. Împreună cu Magdalena Dale şi Maria Tirenescu, şi ele mai vechi în activitatea pe site-uri literare, am deschis pe un blog, ROMANIAN KUKAI,
în februarie 2007, un spaţiu de discuţie unde am pregătit lansarea
concursului. Aceasta s-a produs pe 1 aprilie 2007 şi, neaşteptat, a avut
ecou şi succes, dovadă că împlinim doi ani şi concursul a mobilizat tot
mai mulţi participanţi atît dintre cei obişnuiţi cu internetul, cît şi
dintre cei care s-au apropiat de el abia prin seducţia concursului.
La
această distanţă nesemnificativă totuşi faţă de începuturi, pot spune
că am acumulat o experienţă revelatoare cu privire la comunitatea care
trebuie (re)constituită. Ea a fost o comunitate destul de laxă, gata
oricînd să se destrame, angrenată de multe ori în conflicte intestine
fără miză majoră. Făcînd un mic recensămînt (incipient şi incomplet) al
celor care au figurat în reviste şi antologii, cifra a depăşit 400 de
autori. Cît priveşte activitatea lor şi felul în care erau în contact
unii cu alţii, această cifră este totuşi înşelătoare. Este de crezut,
mai curînd, că e vorba în majoritate de persoane cu oarecari preocupări
literare (dacă nu de-a dreptul simpli veleitari) care
s-au întîlnit doar tangenţial şi conjunctural cu revistele sau
antologiile. Au fost o mulţime de comete abătute prin preajma haiku-ului
şi reîntoarse în spaţiul dintre stele. Despre care, cei care i-au
publicat nu ştiu mai mult decît spun rîndurile goale din Cărţi şi autori.
Am
încercat să diversific ceea ce putea oferi site-ul ca informaţie astfel
încît concursul să se constituie într-o modalitate de iniţiere şi
perfecţionare în a scrie haiku. Treptat au apărut şi comentarii la
poeme, lecţii de haiku, articole teoretice, dar şi interviuri şi
portrete ale celor care au organizat activitatea iubitorilor de haiku.
Apoi,
pentru cerinţe de moment, dar şi descoperind oportunităţi noi ale
netului, am creat o constelaţie de site-uri care să acopere şi să
susţină activităţi variate şi atractive. La început, am înfiinţat 4
site-uri sezonale pentru cei care doreau să-şi publice online creaţiile
şi să fie comentaţi de alţii. Pe OGLINDIRI, am oferit un
spaţiu pentru prezentarea vitrinei cu premii ale celor ce scriu haiku.
Ulterior, descoperind slide-show-ul, am făcut, cu ocazia împlinirii unui
an de concurs, doar pentru ROMANIAN KUKAI, o colecţie a celor mai buni lună de lună. Tot atunci, am făcut şi prima antologie online a premiaţilor RK.
În
anul 2008, m-am concentrat pentru a oferi spaţiu virtual şi celor care
nu ştiu să folosească internetul, dar sînt personalităţi valoroase ale
comunităţii. Astfel, am făcut mai multe bloguri pentru revista Crizantema a lui Ioan Găbudean, pentru revista Micul Orion
a lui Şerban Codrin şi pentru eseurile despre haiku şi articolele
despre ikebana ale Manuelei Miga. De asemenea, am oferit un spaţiu
colocviului de la Constanţa cu tema Haibunul. În acelaşi an, descoperind posibilitatea de găzduire a fişierelor în formatul carte răsfoită pe calaméo, am înfiinţat BIBLIOTECA ROMANIAN KUKAI care deţine în prezent deja 34 de publicaţii cu cu 1607 pagini şi are 3600 de vizitatori.
În 2009, care sper să fie un an al cooperării, funcţionează Un haiku pe zi unde
oricine doreşte poate face exerciţiul de a completa un vers lipsă
dintr-un haiku. Sînt lansate deja alte două site-uri care invită
colaboratorii să devină autori online: Prezenţe româneşti unde să prezinte (singuri) pe cei remarcaţi în concursuri şi pe site-uri străine şi Raftul cu cărţi unde să fie afişate evenimente editoriale: apariţii de volume, semnalări, lansări de carte, recenzii.
Am lăsat la urmă Romanian Haiku.
Şi nu degeaba, pentru că el este cel dintîi care demonstrează faptul că
o cooperare constantă online între autorii de haiku poate să existe şi
să dea rezultate remarcabile. Înfiinţat în iunie 2007, ca un grup de
discuţii, RH a avut o scurtă evoluţie în care membrii doreau să-şi
expună poemele şi să fie comentaţi. Ulterior însă, la iniţiativa
Valeriei Tamaş, după ceva tatonări, luni 19 noiembrie 2007 a fost lansat
concursul săptămînal. Valeriei i s-a alăturat curînd ca organizator şi
Dan Norea, amîndoi susţinînd cu brio mersul concursului. Mai tîrziu,
Livia Ciupav s-a oferit să completeze pentru cîştigători cîte o diplomă
electronică. Alături de ei, membrii grupului participanţi la concurs au
dovedit că se poate susţine o activitate colegială care să stimuleze pe
fiecare dintre ei să prezinte săptămînal un număr de poeme şi să le
aprecieze pe ale celorlalţi. Coeziunea grupului s-a dovedit şi atunci
cînd a reuşit să aplaneze cîteva inflamări ivite pe parcurs. Concursul
s-a desfăşurat cu regularitate şi, la împlinirea unui an, participanţii
au dorit să aibă şi un volum reprezentativ pe hîrtie pe care, cum era
firesc, l-au pregătit şi editat singuri.
Felicitîndu-i
pe toţi membrii grupului, prezenţi sau nu în volum, mulţumesc celor ce
s-au îngrijit de apariţia lui şi le urez să poată repeta an de an
această reuşită.
Corneliu Traian Atanasiu
Cuvânt un pic după
Când,
în discuţiile de pe grupul Romanian Haiku, am ajuns la concluzia că
după un an de concurs, e bine şi frumos să publicăm o carte cu poemele
participante, prima problemă la care am căzut cu toţii de acord a fost:
nu va fi o antologie, ci un volum colectiv. O antologie presupune o
selecţie a unei persoane avizate, deci un standard de calitate a
poemelor, pe care nu suntem convinşi că l-am atins.
În
schimb, titulatura de volum colectiv s-a potrivit mai bine decât
credeam la început. Structura volumului a fost stabilită în colectiv,
munca a fost executată în colectiv, până şi titlul a fost votat în
colectiv, din câteva zeci de variante.
Totuşi,
trebuie menţionat colectivul de redactare, care a efectuat culegerea
computerizată, tehnoredactarea, pregătirea grafică. E vorba de Livia
Ciupav, Valeria Tamaş, Dan Norea şi Ion Untaru. Acestora li s-au
alăturat Corina Ion, care a realizat desenele din interior, Corneliu
Traian Atanasiu cu contribuţii la tehnoredactare şi Ioan Marinescu-Puiu,
de mare ajutor în alegerea editurii.
Singurul lucru care ar trebui adăugat este acela că, odată creat un făgaş, anul II de concurs va avea şi el, probabil, volumul lui. Sperăm, şi anul III. Şi...
ANTOLOGIE DE HAIKU ROMANIAN KUKAI
Antologia
apare cu ocazia împlinirii a doi ani de la primul concurs desfăşurat pe
ROMANIAN KUKAI şi conţine poeme selectate din cele peste 3400 propuse
la cele 24 de concursuri de haiku, 5 concursuri de senryu şi 69
concursuri săptămînale de haiku. Manuela Miga a selectat şi ordonat doar
82 de poeme care aparţin celor 36 de autori prezenţi în antologie.
Selecţia austeră a realizat o culegere de poeme valoroase şi
reprezentativă.
ANTOLOGIE DE HAIKU
ROMANIAN KUKAI
ROMANIAN KUKAI
aprilie 2007 – martie 2009
grinta
Alăturarea
de cuvinte ROMANIAN KUKAI poate părea rebarbativă. Totuşi ea are o
motivaţie destul de simplă: este numele unui site care încearcă să
închege şi să stimuleze evoluţia comunităţii celor ce scriu haiku în
limba română. Kukaiul este un gen de concurs, originar din Japonia, în
care participanţii aleg prin vot cele mai bune poeme. Concursul nostru,
imitînd modelul japonez, se desfăşoară online (de unde apelul la un
cuvînt englezesc, limba deja universală a internetului).
Antologia
de faţă este una aniversară, ocazionată de împlinirea a doi ani de cînd
concursul se desfăşoară lună de lună. Poemele sînt selecţionate însă şi
din alt concurs, săptămînal, desfăşurat pe grupul yahoo Romanian Haiku.
Dincolo de aceste concursuri, ROMANIAN KUKAI şi-a asumat însă şi un proiect de înzestrare a
mişcării haiku din România cu o minimă bază de date referitoare la
poezia niponă care să fie oricînd accesibilă celor care doresc s-o
utilizeze. Pentru aceasta, în jurul site-ului iniţial, am dezvoltat o
adevărată constelaţie de alte peste 20 de site-uri care sînt menite să
le ofere celor interesaţi de haiku informaţia necesară. Dorinţa noastră
este ca internetul să devină locul privilegiat de întîlnire al
iubitorilor de haiku, iar comunitatea să fie însufleţită de spiritul de
cooperare înlesnit şi stimulat de internet.
Corneliu Traian Atanasiu
Cuvântul antologatorului
Antologia
de faţă s-a născut la iniţiativa creatorului şi administratorului
site-ului RK, Cornel Atanasiu. Răspunzând solicitării sale, m-am aplecat
asupra a circa 3400 de haiku-uri prezentate la 24 concursuri lunare, 69
de concursuri săptămânale şi 5 de senryu. Cu excepţia haiku-urilor din
concursurile săptămânale, poemele au ajuns la mine sub protecţia
anonimatului. Am selecţionat 82 de haiku-uri, procentul fiind de circa
2, 1%.
Criteriile de selecţie au fost cele prezentate pe larg în articolul meu „Comentând haiku” şi
cele cuprinse în criteriile de apreciere ale juriului publicate pe site
în ianuarie 2009. Pe scurt, fără să departajez haiku-urile de
senryu-uri, fără să număr silabe, ori să vânez kiregi-uri sau kigo-uri cu îndârjire, am ales poemele care mi-au bucurat urechile (nu cele de fiecare zi, ci altele, specia-lizate) şi kokoro (spiritul,
mintea, inima). Experienţa şi lecturile acumulate în aproape 20 de ani
de exersare a diferitelor genuri literare japoneze aclimatizate, precum
şi cei 28 de ani de practicare a ikebanei mi-au modelat sensibilitatea
şi mi-au facilitat asimilarea şi integrarea noţiunilor fundamentale de
cultură şi limbă japoneză; acestea mi-au permis să renasc într-o nouă
matrice culturală cu valori atât de diferite de ale noastre, occidentali
stângaci în utilizarea emisferei drepte a creierului.
Percepute ca o fericită unicitate, haiku-urile şi-au găsit aproape singure locul în numirea şi curgerea anotimpurilor.
Înclinându-mă în faţa personalităţii lor, au purces la alcătuirea
stolului de ciocârlii – arhetip solar, simbol al cântecului contopit cu
zborul ce ocupă un loc aparte în sufletul românului - ajungând la pepeni
în cel mai pur spirit mioritic; evident, vara este anotimpul care i-a inspirat cel mai mult pe autorii noştri. Găsindu-şi liderul în haiku-ul care a rezolvat cel mai ingenios sintagma „lumina din geam” propusă ca temă, poemele fără kigo s-au auto-exilat cu ironie în ultimul capitol, o groapă menită să sporească strălucirea luminii.
Am intervenit şi eu pe alocuri nuanţând progresia (temporală,
a scurgerii anotimpurilor, ori a senti-mentelor - de exemplu,
micro-secvenţele cuprinse între paginile 39 – 41 şi 61 - 63), accentuând contrastul (linişte/zgomot p. 57 - 58, pisică/câine p. 74 - 75), ori cultivând asociaţia (diferite elemente vegetale - primele 4 haiku-uri de toamnă) sau integrarea
(p. 111 – 113), proce-dee împrumutate din tehnica alcătuirii
antologiilor de poezie clasică japoneză. În spaţiul fiecărui capitol, primul/primele şi ultimul/ultimile haiku-uri sunt purtătoare de hon’ i (natura esenţială), de ceea ce consider definitoriu (pentru primăvară: prima tresărire
înţeleasă ca început al creşterii, reînnoirii şi împlinirea dragostei -
ultimul haiku). Uneori kigo-ul nu este explicit (la p. 72, poteca
devine inexistentă, acoperită de un strat gros de zăpadă), alteori intră
în joc convenţia (fără altă precizare, luna este kigo de toamnă;
culorile toamnei sunt solitudinea şi tristeţea – p. 57, 58).
Dincolo
de valoarea haiku-urilor în sine (între noi fie vorba, ele trebuie să
fie inegale, mai precis de fond şi design, supa ajutându-ne să simţim
mai bine gustul găluştelor şi să nu ne înecăm cu ele), valoarea unei
antologii constă în crearea unui arhipelag viu pornind de la
insule-haiku. Autori foarte diferiţi şi haiku-urile lor disparate se
unesc în propoziţii care încep să spună o minunată poveste, mai multe
poveşti pline de sensuri, în funcţie de sensibilitatea şi cultura
urechilor care ascultă. În acest proces autorii pălesc în favoarea
coerenţei întregului. De altfel, cred că nu există decât un singur
Creator, ceilalţi fiind „de mâna a doua, de mâna a noua”: cei care au
creat, dăltuit şi şlefuit limba, apoi poeţii, criticii şi istoricii,
creatorii de gust, modele, categorii estetice şi reguli; „noi” venim la
urmă.
Le
mulţumesc şi pe această cale celor ce au reuşit să depăşească (în buna
tradiţie zen, dacă poate fi o consolare) micul şi iluzoriul ego de Autor
şi să colaboreze la armonizarea detaliilor care au permis o mai lină
legătură între haiku-uri ori la perfecţionarea - în sine - a insulelor
fără nume devenite pagini dintr-un poem mai mare, fără nume şi el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu